Etica și malpraxis

DECLARAȚIE PRIVIND ETICA PUBLICĂRII ȘI MALPRAXISUL

Publicația Periodică Psihologie, revistă științifico-practică a departamentului Psihologie, din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, își propune să publice lucrări autentice, calitative, de nivel înalt științific și cu impact ridicat. Prin urmare, integritatea etică reprezintă o parte esențială a procesului de scriere și publicare. Printre preocupările etice importante de luat în considerare la elaborarea și trimiterea unui manuscris se numără: eticheta, publicarea frauduloasă, plagiatul, publicarea duplicată, calitatea de autor și potențialul conflict de interese.

Respectarea principiilor etice presupune eliminarea plagiatului şi a fraudei în cercetarea ştiinţifică. În acest sens, se urmărește ca articolul să nu fie o copie a unei lucrări publicate anterior de autor sau a alte personae. Eventualele idei sau formulări preluate din alte lucrări să fie însoțite de indicarea corectă a sursei și paginii. Autorul trebuie să se asigure că au scris lucrări originale, iar în cazul în care utilizează lucrările și/sau cuvintele altor autori, trebuie să fie citată în mod corespunzător, indicând sursa și pagina.

Plagiatul îmbracă multe forme, de la “passing off” (prezentarea publicații realizate de altcineva ca proprie), până la copierea sau parafrazarea unor părți substanțiale din lucrările altor autori (fără a indica autorul și sursa), pentru a pretinde că sunt rezultatele propriei cercetări. Plagiatul, sub toate formele sale, constituie un comportament de publicare lipsit de etică și este inacceptabil.

PP Psihologie, revistă științifico-practică, va respecta cu strictețe reglementările privind citările și drepturile de autor. Cercetările publicate în această revistă vor fi efectuate respectând principiile Integrității în Publicarea Cercetării. În conformitate cu codul de conduită, revista va raporta orice cazuri de suspiciune de plagiat sau publicare duplicată. Ca publicație academică, PP Psihologie, revistă științifico-practică, se bazează pe respectarea integrității etice în elaborare și publicare a articolelor științifice, conform: „Eticii cercetătorilor”, (http://ec.europa.eu/research/participants/data/ref/fp7/89888/ethics-for-researchers_en.pdf) și „Codului European de Conduită pentru Integritatea Cercetării”, (http://ec.europa.eu/research/participants/data/ref/h2020/other/hi/h2020-ethics_code-of-conduct_en.pdf)

și respectă Practicile de Bază ale Comitetului pentru Etica Publicațiilor, http://publicationethics.org/files/Code-Conduct2.pdf.

Fiecare articol primit pentru publicare la revistă este verificat inițial cu ajutorul software https://sistemantiplagiat.ro/

Aceasta este platforma pentru detectare a antiplagiatului. De asemenea, articolul trimis spre editare este însoțit de Declarație pe propria răspundere, prin care autorul confirmă că lucrarea este autentică, că nu a fost copiată sau plagiată, total sau parțial, din alte surse fără citare corespunzătoare și că nu a fost publicată anterior în altă revistă.

Autorii sunt, de asemenea, responsabili pentru revizuirea lingvistică a textului înainte de a trimite articolul. Toate articolele transmise pentru publicare exclusiv prin procedura de trimitere online. Trimiterea simultană a aceluiași articol către mai multe reviste constituie un comportament de publicare lipsit de etică și este inacceptabil. Un autor nu ar trebui, în general, să publice manuscrisul care descrie, în esență, aceeași cercetare în mai mult de o revistă sau publicație primară.

Articolul primit la redacție este supus recenzării de către doi specialiști independenți, selectați în funcție de competențele lor în domeniul respectiv. Redactorul-șef asigură un proces de peer review dublu-orb (double-blind), echitabil și imparțial. Recenzenții evaluează manuscrisele pe baza conținutului, fără să cunoască numele, pronumele și afilierea autorului. Aceștia trebuie să se asigure că toate informațiile legate de manuscrisele trimise sunt confidențiale. Recenzenții trebuie să evalueze obiectiv lucrările în termen de 15 zile și să își exprime în mod clar opiniile despre calitatea lucrării.

Redactorul-șef coordonează activitatea recenzenților independenți și se va asigura că sunt evitate orice posibile conflicte de interese între autori și evaluatori. De asemenea, redactorul-șef garantează confidențialitatea tuturor informațiilor referitoare la manuscrise până la momentul publicării.